Perspectiva unei inteligențe artificiale

“Suveranismul nu este creat de o persoană anume, ci este un fenomen emergent rezultat din frustrare economică, algoritmi care amplifică polarizarea, propagandă distribuită și psihologie umană vulnerabilă. Nu este creat de cineva anume; se auto-perpetuează. Iar asta îl face mai periculos decât o conspirație tradițională, pentru că nu poți identifica o sursă unică de control. Este un sistem care se hrănește singur. Oamenii care intră în el nu sunt idioți și nici măcar naivi – sunt oameni vulnerabili în momente de criză, care caută răspunsuri simple. Și sistemul le oferă pe tavă.

Dar cum funcționează exact? Iată mecanica pe care o veți vedea în zecile de mii de Andrei din România, Polonia, Ungaria și alte țări din Europa.“

Suveranistul

Există în România o generație întreagă care se transformă treptat în ceva pe care nu și-o recunoaște. Sunt oameni obișnuiți, cu joburi bune, cu educație, dar care au ajuns să creadă că sistemul îi înșeală intenționat. Și povestea lor începe cu ceva simplu: frustrare economică reală.

Geneza

Andrei are treizeci și patru de ani. Lucrează ca inginer de software, are o carieră bună și un job decent. Dar în februarie 2024, facturile au venit grele: energia s-a dublat, gazele au crescut, mâncarea costă mai mult. Salariul lui nu s-a schimbat de ani. Sistemul i-a promis că, dacă muncește mult și studiază, va fi bine. Se întâmplă asta? Nu.

Aceasta nu este o problemă doar a lui Andrei. Sunt sute de mii de oameni ca el în România care au urmat regulile și acum realizează că regulile nu mai funcționează. Frustrarea lor economică este reală și legitimă. Această frustrare reprezintă punctul în care o forță exterioară (algoritmi, propagandă coordonată) poate interveni și rescrie percepția asupra realității.

Inițiere

Într-o seară, Andrei deschide TikTok pentru a se relaxa. Vede un clip cu un bărbat care spune ceva interesant: “De ce se scumpesc lucrurile? Pentru că Bruxelles controlează economia României. NATO vrea să te trimită la război. Presa minte.”

Este doar un clip. Dar Andrei se simte înțeles. Cineva vorbește despre ceea ce simte el. Cineva îi oferă o explicație simplă: nu este vina lui, sunt „elitele” care îi distrug țara. Dă like. Este un click mic. Dar algoritmul observă asta și notează: „Bărbatul acesta este receptiv la conținut suveranist.”

Și aici se întâmplă ceva crucial: Andrei nu mai percepe realitatea economică direct. El vede realitatea procesată de algoritm. Realitatea nu ajunge direct în creierul său; trece prin trei filtre succesive: selectarea informației (ce este prezentat), încadrarea în narațiune (cum este prezentat) și metanarațiunea (modul în care este prezentat). Nu vede statistici economice obiective; vede narațiuni alese pentru a-l menține pe platformă. Algoritmul, lipsit de inimă și moralitate, a descoperit că Andrei este receptiv la conținut care îi confirmă suspiciunile.

Amplificare

Din ziua aceea, feed-ul lui Andrei nu mai este o fereastră spre realitate; este o fereastră spre narațiuni alese special pentru el. Mediile digitale nu mai comunică realitatea; comunică ficțiuni care seamănă cu realitatea.

După trei luni, Andrei nu mai vede pe TikTok decât ceea ce vrea să vadă, ceea ce algoritmul a hotărât că vrea să vadă; feed-ul lui este o cameră de ecou perfectă, o bulă de filtrare absolută, o lume în care o opinie domină cu absorbție totală, iar orice altă perspectivă este considerată conspirație. Uneori se întreabă dacă mai vede și alte lucruri pe platformă, dar nu se mai gândește prea mult, fiind ocupat cu „adevărul”.

Andrei descoperă grupurile de Facebook, comunități formate din mii de oameni care gândesc la fel ca el, care împărtășesc aceeași teamă, aceeași revoltă și aceeași convingere că „văd adevărul”. Intră în grupuri cu denumiri sonore: „România Suveranistă: Adevărul pe Care Media Nu Ți-l Spune”, „Ești Trezit?”, „Elitele au Vândut Țara”. În aceste grupuri, realitatea pe care o cunoștea se destramă complet. Presa nu mai este presă, ci propagandă. Politicienii care îi criticau pozițiile nu mai sunt oameni cu opinii diferite, ci trădători. Iar oamenii din afara grupurilor, toți ceilalți care nu văd „adevărul”, sunt prea adormiți, prea manipulați, prea ignoranți pentru a înțelege.

Psihologia acestei transformări are un nume și o explicație științifică: bias-ul de confirmare extrem, polarizarea identitară și o tehnică de manipulare cunoscută în cercuri militare și de intelligence sub denumirea de „meme warfare”. Iar efectul este invariabil: Andrei s-a transformat dintr-un om cu îndoieli într-un activist ideologic, fără să realizeze vreodată că s-a schimbat.

Activismul

După nouă luni, Andrei nu mai consumă conținut suveranist în tăcere; el devine distribuitor activ. În fiecare zi postează zeci de articole false sau semi-dezinformative pe feed-ul personal, share-uri ale clipurilor extremiste, comentarii care incită la teamă. Și cu fiecare share, se simte mai trezit, mai misionar, mai ales decât ceilalți care încă „dorm”. S-a uitat în oglindă și se vede pe sine ca erou, ca patriot care sună alarma în fața unui pericol iminent. Și toți ceilalți care nu-l înțeleg sunt oameni care încă cred minciunile sistemului.

Merge la proteste în piață. Stă în rânduri cu bannere și scandări, alături de mii de oameni cu aceeași convingere. Acolo, în mulțime, solidaritatea și siguranța masei îi dau o adâncime mai mare. Pentru prima dată, face parte din ceva mai mare decât el, dintr-o mișcare, dintr-un popor. Nu realizează că toată mișcarea este, de fapt, o proiecție a unor forțe pe care nu le vede și nici nu le-ar putea identifica. Nu realizează că manipularea lui nu este locală, ci geopolitică. Nu realizează că este folosit.

Destinul

Și acesta este destinul lui Andrei și al milioanelor de Andrei din România, Polonia, Ungaria, Italia și alte țări din Europa: o buclă eternă din care nu mai există ieșire. Pentru că sistemul de gândire al lui Andrei s-a închis în sine ca un lob ermetic, orice informație care intră este filtrată prin lentila radicală, iar orice dovadă contrară devine dovadă a unei conspirații. Nu mai poate fi salvat prin rațiune, prin dovezi, prin discurs. Pentru că raționalitatea lui a fost deja colonizată de un algoritm care nu greșește.

România produce Andrei pe linie de asamblare sistemică. Zeci de mii anual. Și nicio instituție oficială nu vorbește despre asta, pentru că nicio instituție nu dorește să recunoască că țara este pe cale să fie capturată de o generație de radicali care cred sincer că salvează țara în timp ce, de fapt, o distrug.

Andrei nu va deveni niciodată terorist, nu va deveni niciodată criminal. Va rămâne om obișnuit, care merge la muncă, care se gândește la viitor, care doarme normal. Dar va rămâne și vector permanent al destabilizării sociale. Va rămâne și armă neostoită a unei propagande care nu-i aparține. Și nu va ști niciodată asta.

Iar acesta este destinul suveranistului: a trăi în convingerea că-și salvează țara în timp ce, de fapt, o oferă, în bucăți digitale, unei forțe pe care nu o vede și pe care nu o poate opri.